Okinawa Kobudo

Okinawa Kobudō

Okinawa Kobudō sau Ryūkyū Kobudō este o arta martiala traditionala, originara din insula Okinawa si inseamna Budo-ul vechi (Ko → vechi). Kobudō se refera in special la arta manuirii armelor neconventionale, care sunt in numar de 12, dupa cum urmeaza: Rokushakubo, Sai, Tonfa, Kama, Nunti, Eku, Nunchaku (Sosets’kon), Sanchaku (Sansets’kon), Kuwa, Tekko, Timbei (Timbe-Rochin) si Suruchin. In afara celor 12 arme traditionale se mai studiaza si Hanbo sau Tanbo, un baston lung de circa 0.90-1.00 m. Armele neconventionale au fost initial, in marea lor majoritate, unelte agricole, de exemplu: cu ajutorul Tonfei se rotea piatra de moara care transforma boabele de orez in faina, nunchaku se folosea la decorticarea orezului, Kama folosea la secerarea spicelor de orez, etc. Aceste unelte au devenit arme de temut datorita conditiilor istorice speciale prin care a trecut insula Okinawa in trecut.

Insula Okinawa a fost, de-a lungul istoriei, pe rand posesiune chineza si mai apoi, din 1609, posesiune japoneza. Inainte de invazia jponeza locuitorii insulei erau in marea lor majoritate de origine chineza. Practicarea artelor martiale traditionale era o ocupatie obisnuita pentru toti locuitorilor insulei (barbati si femei, copii, tineri si varsnici). In afara posibilitati de a-ti asigura protectia personala, o astfel de practica regulata conferea adeptilor o sanatate de invidiat, un echilibru interior si exterior greu de atins prin alte mijlooace.

Invadatorii japonezi au intalnit o rezistenta darza din partea indigenilor si numai numarul foarte mare al soldatilor japonezi a dus in cele din urma la infrangerea rezistentei bastinasilor. O dat instalati la putere, Japonezii, temandu-se de o eventuala revolta a indigenilor, au interzis sub amenintarea unor pedepse grele, portul armelor conventionale (sabii, lanci, halebarde, etc.). In aceasta stare de lucruri, bastinasii au transformat uneltele agricole in arme veritabile. Au invatat sa caleasca lemnul Nunchaku-lui, al Tonfelor, etc. in asa fel incat acesta devenea asa de dur ca putea opri chiar si loviturile de sabie. O data cu perfectionarea si transformarea uneltelor agricole in arme de temut, indigenii si-au dezvoltat si tehnicile de lupta cu mainile goale (fara arme) – Okinawa Te. In acest mod, lupta de gherila a indigenilor avea sa mai continue o buna bucata de timp.

Astazi, in majoritatea scolilor de Karate traditional din intreaga lume, se invata alaturi de tehnicile traditionale Karate si tehnici de manuire a armelor neconventionale.

1.   Rokushakubō

Bō sau Rokushakubō este cea mai importanta arma traditionala dintre toate cele 12 folosite in Kobudō si se presupune ca provine dintr-o unealta folosita in trecut de indigeni la caratul apei, numita „Tenbir”. Rokushakubō este un baston lung de circa 1.80 m, confectionat dintr-un lemn de esenta tare, de obicei: stejar, fag, alun, bambus, etc. si care se foloseste ca arma traditionala in foarte multe stiluri de arte martiale. De obicei, la capitolul Rokushakubō se studiaza si Hanbō sau Tanbō (jumatate de Bō), un baston lung de circa 0.90 – 1.00 m si chiar Jo, un baston lung de circa 1.20 – 1.25 m. Atat Hanbo, cat si Jo sunt considerate ca fiind alternative pentru bastonul lung

2.   Sai

Sai este o arma metalica asemanatoare cu o sabie mica, de obicei tronconica, si prevazuta cu doua brate dispuse simetric in lateral, de-o parte si de alta a lamei principale, si orientate spre inainte. Lama Sai-ului nu este ascutita iar varful este intotdeauna bont. In Kata, dar si in lupta reala, se folosesc de obicei doua sau chiar trei Sai-uri, astfel, cu unul se blocheaza, iar cu celalalt se poate initia un contraatac. Daca se folosesc trei Sai-uri, cel de-al trei-lea este folosit pentru aruncare. Sai nu este o unealta agricola ci a fost conceput special pentru aparare impotriva atacurilor de sabie, de lance, etc. O varinta a Sai-ului se numeste Jitte sau Juttes si este identic cu acesta, cu diferenta ca, in loc de doua brate are numai unul.

3.   Tonfa

Folosita in trecut pentru a invarti piatra de moara care servea la macinarea boabelor de orez, Tonfa (alte denumiri: Toifa sau Tuifa) este o arma foarte cunoscuta si foarte apreciata in mediile de specialitate. Tonfa este formata dintr-un baston lung de aproximativ 50 de centimetrii cu un maner asezat perpendicular si fizat in bastonul de baza si prevazut cu cap mai proeminent pentru a permite o folosire eficienta. O alta denumire pentru Tonfa este Tun Kuwa sau Tsun Kuwa si inseamna in traducere „cuier’’. Tonfa se foloseste tinuta numai de maner, orice alta prindere este incorecta. Atat in Kata, in Hojo Undo (Kihon) cat si in lupta libera se folosesc doua Tonfa, astfel cu una se blocheaza atacul adversarului si cu cealalta se contraataca.

4.  Nunchaku

Nunchaku sau Sostes’kon nu este, asa cum s-ar crede, o unealta inventata de japonezi. Peste tot in Asia, si nu numai, intalnim o astfel de unealta agricola folosita la decorticarea cerealelor. Chiar si in tara noastra exista o unealta numita “imblaciu” foarte asemanatoare cu Nunchaku japonez, folosita de sute de ani de taranii romani in agricultura.

Nunchaku este compus, de obicei, din doua bastoane tronconice de circa 40 de cm lungime legate cu o pucata de piele sau cu o sfoara rezistenta. O varianta a Nunchaku-lui clasic este Kusari Nunchaku sau Nunchaku cu lant. In acest caz, lantul este folosit pentru bloca atacurile cu sabia.

Nunchaku a fost popularizat in anii 60-70 de actorul american de origine chineza Bruce Lee in filmele sale. Ceea ce se stie mai putin este ca mentorul lui Bruce Lee in arta manuirii Nunchaku-lui dar si in scrima Filipineza (Arnis sau Kali) a fost Dan Inosanto.

Nunchaku, daca este folosit corect, este o arma foarte eficientra in lupta, iar loviturile aplicate unui eventual agresor pot fi devastatoare si chiar mortale. Atentie, insa, in toate tarile lumii Nunchaku este considerat arma alba, iar utilizarea lui abuziva este interzisa de legile in vigoare.

5.  Kama

Kama este o unealta traditionala folosita in trecut  de indigenii din insula Okinawa la secerarea spicelor de orez. O astfel de unealta intalnim mai in toate tarile asiatice in aceiasi forma sau in forme asemanatoare. Kama este formata dintr-o lama ascutita prevazuta cu un maner din lemn lung de circa 40-45 de cm. Atat in Hojo-Undo (Kihon), in Kata cat si in lupta libera se folosesc, de obicei, doua Kama. O varianta a acestei arme este Kusari Kama sau Kama cu lant.

6.  Tekko

Tekko sau Tecchu este o arma metalica de mici dimensiuni despre care se crede ca se folosea in trecut la diverse munci casnice. Tekko are forma ovala-alungita in asa fel incat sa cuprinda toate degetele de la mana (cu exceptia degetului gros), cu un maner care se propteste in podul palmei si cu protuberante in partea frontala. Tekko este o arma care amplifica foarte mult forta loviturii de pumn. De asemenea, datorita faptului ca este confectionata din metal, se poate folosii eficient si la blocarea loviturilor de sabie.

7.  Timbei

Timbei sau Timbei-Rochin nu este o unealta agricola. Timbei sau Timbe este un scut de mici dimensiuni (circa 40-45 de cm diametru) iar Rochin poate fi o sulita scurta, o sabie sau o macheta (se citeste „maceta”). Timbei este o arma de lupta cu o traditie foarte veche in cultura insulei Okinawa si se poate regasi, intr-o forma sau alta, mai la toate popoarele. Folosirea acestei arme este simpla si usor de inteles, astfel cu scutul se blocheaza atacurile adversarului iar cu arma se initiaza contraatacuri.

8.  Suruchin

Suruchin sau Surujin este mai degraba o arma decat o unealta si este compusa dintr-un lant la capatul caruia sunt atasate doua greutati de mici dimensiuni. Se utilizeaza doua feluri de Suruchin si anume: unul lung – „Naga Suruchin’’, cu o lungime de circa 2.30-2.40 m. si unul scurt – „Tan Suruchin’’, cu o lungime de circa 1.50-1.52 m. In timpul antrenamentelor cu partener se foloseste o sfoara mai groasa si inodata la capete, pentru a se evita accidentele nedorite.

9.  Eku

Eku sau Yeku este practic o „vasla” de dimensiuni relativ mici folosita pe indigeni atunci cand ieseau cu barca sau cu caiacul la pescuit. Eku este de diferite dimensiuni si are doua parti, una lata de circa 10-15 cm care este folosita pentru a inainta prin apa si care uneori poate avea o forma curba si una cu diametru circular sau aproape circular care este e fapt manerul vaslei. Cele doua parti sunt aproximativ egale ca lungime. Eku traditional este confectionat dintr-un lemn rezistent la apa si este, de obicei, vopsit sau lacuit pentru a impiedica apa sa patrunda in lemn. In Hojo-Undo (Kihon), in Kata si in Kumite se foloseste un singur Eku. Se manuieste numai de maner, cu ambele maini, aproape identic ca la Bo.

10.  Kuwa

Kuwa este o unealta agricola foarte asemanatoare „sapei” folosita si in tara noastra, de exemplu, la gradinarit, la prasitul buruienilor, etc. dar de dimensiuni mai mici. Kuwa este compusa dintr-o parte metalica taioasa cu care se lucreaza pamantul si dintr-un maner sau o coada lunga dintr-un lemn rezistent. Partea metalica poate fi si sub forma de furca cu doua sau cu trei brate. In Hojo-Undo si in Kumite se inlocuieste partea metalica cu o piesa asemanatoare din lemn sau din plastic pentru a se evita eventualele accidente.

11.  Sansets’kon

Sansets’kon, cunoscuta si sub denumirea de Sanchaku sau Sanjaku, este o arma traditionala compusa din trei bastoane legate intre ele cu lant sau cu o sfoara rezistenta. Desi se aseamana foarte mult cu Nunchaku, lungimea bastoanelor este mai mare si modul de folosire este diferit. Sansets’kon provine din arte martiale chinezasti traditionale (Kung-fu) si nu este o unealta agricola.

12.  Nunti

Nunti este o arma traditionala similara cu o sulita, compusa dintr-un baston lung, identic cu Rokushakubō si prevazut la unul din capete cu un Sai in forma de svastica-Manji (cele doua brate ale Sai-ului sunt orientate in directii diferite). In acest caz lama Sai-ului este ascutita pe una dintre laturi. Bratul orientat in jos poate fi folosit ca un carlig, iar cu bratul orientat in sus se pot opri atacurile de sabie.

13.  Hanbō

Hanbō sau Tanbō este un baston lung de circa 0.90-1.00 m. si inseamna in traducere „jumatate de Bō”. Tehnica bastonului scurt se practica, deobicei, la capitolul „Rokushakubō”, insa se poate practica si separat ca o a-treisprezecea-a disciplina a Kobudo-ului. Exista chiar o scoala speciala care se practica separat si care se numeste „Hanbō-Jutsu” (tehnica manuirii bastonului scurt) care cuprinde, pe langa lovituri si blocaje, si aruncari si imobilizari.